De foarte mult timp poftesc la clătite cu urdă, nu sunt preferatele mele dar mi s-a pus pata pe ele, aşa că azi a venit momentul pentru a le face. Bineînţeles că doar jumătate sunt cu urdă, restul cu dulceaţă.

Ingrediente (15 buc):
1 ou
1 zahăr vanilat
1 lingură zahăr tos
1 praf de sare
1 lingură ulei
150 ml lapte
200 ml apă minerală
300 g făină
pentru umplutură: 200 g urdă, 1 gălbenuş, 1 zahăr vanilat, 2 linguri zahăr tos, mărar

Preparare:
   Amestecăm ingredientele în ordinea de sus, astfel încât să obţinem un aluat nu foarte subţire sau gros, fără cocoloaşe. Se coc clătitele rând pe rând, într-o tigaie cu puţin ulei, la foc mic. 

   Urda se pisează cu ajutorul unei furculiţe, se adaugă zahărurile, gălbenuşul şi puţin mărar. Se amestecă bine, până obţinem o compoziţie păstoasă.


   Se ung clătitele cu umplutura sau în cazul nostru chiar şi cu dulceaţa :). Poftă bună!